vineri, 5 iunie 2009

What's the story , morning glory ? - part 2

Povestea ce urmeaza nu are restrictii de citire , cum nici cenzura de la CNA (ulterior fiind preluata din sfintele pagini ale academiei Catavencu ). este o poveste cu si despre printese , imparati , dar mai putini feti frumosi . apar si ei secvential dar doar sa lege firul povestirii. asa ca printeselor , urmariti aici :
" Asadar , a fost odata ca niciodata o printesa superba , gen cu buze siliconate , toale misto si caleasca neagra , 200 horsi power , pe care o parca pe unde-i venea cheful. Bunaciune , nene , dar cam scumpete. O chema Eba-ca-Zapada din cauza fetei ei albe ca neaua si pletelor negre precum vopseaua de la Wella. Fiind tanara , cu un corp bine tinut cu fitness si creme , si lipsita de griji , isi petrecea mai tot timpul liber - si fiind lipsita de griji mai tot timpul ei era liber - intr-un luxury han unde se lasa admirata doar de progeniturile baronilor , contilor , paharnicilor si sfetnicilor imparatiei. In restul timpului mai schimba cate o reteta cosmetica , cate o vorba de duh cu alte domnite de acelasi calibru intelectual , fiecare dintre ele incercand sa-si aminteasca pe rand cand s-a nascut Eminescu ; prima care isi amintea avea dreptul sa-si aleaga cu cine sa-si imparta alcovul in luna aceea. Un joc super , nu? Uneori , noaptea , dupa ce adormea dusa in urma vreunui orgasm multiplu , pentru ca -nu-i asa?- si printesele au orgasmele lor , visa la vremea cand va mosteni imparatia tatalui sau , celebrul Oranj Imparat , un om bun , integru , cinstit , stalp al crestinatatii , amant teribil , conducator temut de toti dusmanii sai , dar mai ales de actualii parteneri de scrima , fostii parteneri de scrima fiind morti de mult , cu mari sanse sa fie canonizat ca sfant peste cateva sute de ani , daca se va gasi un patriarh dornic sa ramana in istorie si ceva istorici fraieri care sa nu aibe vreo obiectie .
Ambitioasa ca o aschie ce n-are de gand sa sara de trunchiul batranului stejar politic al tatalui sau , fata cea mica a lui Oranj Imparat se visa imparateasa. Numai ca intr-o buna dimineata , imparatul se spala pe dinti ca sa scape de gustul nasol din gura , de dupa o betie strasnica cu cativa supusi fideli , pe care din pacate a trebui sa-i ingroape dupa petrecere , si se uita in oglinda . Se vazu si fu atat de multumit incat nu se putu abtine si , fiindca de fapt tot nu isi revenise pe de-antregul din mahmureala , intreba oglinda : auzi pasarica , cine e cel mai mare om politic din tara ? Si oglinda ii raspunse , tu , Oranj Imparat , dar uite ca fata cea mica , Eba-ca-Zapada , iti sufla in ceafa. Si atunci , Oranj Imparat isi puse in gand s-o trimita la munca de jos , in filiala de pitici a partidului , ca s-o incerce . Acolo , Eba-ca-Zapada nu facu multi purucu , desi se pisicea mereu pe la intruniri , si in scurt timp ajunse sa trabata codri de multimi cu coifuri inscriptionate cu numele ei pe cap , vrand sa-i arate lui taica-sau ca are vocatie de lider. Strabatu tara in lung si-n scurt , spunand multimii stranse cu arcanul la raspantii de catre supusii imparatului tot felul de nazbatii si crezand in adancul sufletului ca ei o asculta si ii dau dreptate . Se simtea o printesa foc de isteata si , in uralele amaratilor adunati s-o aclame , siti ca avea totul ; nu-si mai putea dori nimic. Bine , hai , poate doar un print calare , cu care sa-si petreaca o noapte ca-n povesti si niste bijuterii misto ."

N.B alcov - pat , casa de toleranta , loc de ''tavaleala'' ;)

Niciun comentariu: